FOTO | „Hasta pronto, Fernando”. Torres și-a luat „rămas bun” de la fanii lui Atletico cu o dublă. Coregrafia fanilor madrileni, garda de onoare și stilul caracteristic de a marca

FOTO |
  • Publicat:
  • Actualizat:

În ziua în care fanii Barcelonei și-au luat „la revedere” de la Andres Iniesta, mijlocașul evoluând pentru ultima oară în tricoul catalanilor, și fanii lui Atletico Madrid s-au despărțit de o legendă. Ajuns la 34 de ani, Fernando Torres a jucat ultimul meci în tricoul madrilenilor, acesta anunțând la începutul lunii aprilie despărțirea de clubul care l-a format.

„El nino” și-a luat „rămas bun” cum nu se putea mai bine de la fanii lui Atletico. Atacantul a reușit o dublă, dar madrilenii nu au reușit să câștige în meciul de pe teren propriu împotriva lui Eibar, terminat la egalitate, scor 2-2. Eibar a deschis scorul în minutul 35, prin Kike, dar Torres a restabilit egalitate în minutul 42, fiind servit perfect de Correa în urma unei acțiuni în care cei doi au scăpat singuri cu portarul. Spaniolul a reușit să o aducă pe Atletico în avantaj după ce a înscris în stilul său caracteristic. Acesta a primit o pasă pe poziție viitoare de la Diego Costa, acesta a driblat portarul și a înscris, la fel ca în semifinala de Liga Campionilor, împotriva Barcelonei, când Torres marca golul de 2-2 pentru Chelsea și îi ducea pe londonezi în finala Ligii Campionilor. Atacantul spaniol a înscris la fel și în finala Europa League din 2013, disputată împotriva celor de la Benfica. Atunci, Torres deschidea scorul în meciul terminat cu scorul de 2-1 pentru Chelsea. Pena a închis tabela în minutul 70, marcând primul gol pentru Eibar în minutul 70.

VIDEO cu golurile marcate de Torres cu Eibar

VIDEO cu golul marcat de „El nino” împotriva Barcelonei

VIDEO cu golul marcat de atacantul spaniol în finala Europa League cu Benfica

Torres a avut parte de un ultim meci de vis. Acesta a fost primit cu gardă de onoare de către colegi, iar fanii au realizat o coregrafie cu mesajul „El nino a leyenda”, adică „El nino, legenda”.

 

 

Torres a evoluat în 346 de partide pentru Atletico, marcând de 118 ori și oferind 16 pase decisive. Acesta a bifat, în ultimul sezon pentru echipa din Madrid, primul trofeu cucerit în tricoul acestora. Europa League, după finala împotriva celor de la Marseille, încheiată cu victoria celor de la Atletico, scor 3-0. Torres a intrat pe finalul partidei, în minutul 90, înlocuindu-l pe Griezmann. În cariera sa, Torres a mai evoluat la Liverpool, Chelsea și AC Milan, și și-a trecut în palmares, pe lângă trofeul Europa League cucerit în acest sezon, o Ligă a Campionilor, o Cupă a Angliei și încă un trofeu Europa League, toate cucerite pe vremea când evolua la Chelsea.

Cu echipa națională, „El nino” a bifat două Campionate Europene, în 2008 și 2012, și o Cupă Mondială în 2010. Acesta a bifat 116 selecții la prima reprezentativă a Spaniei, pentru care a marcat de 38 de ori și a oferit 11 pase decisive.

Articol scris de Daniel Anghel

 

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
DECIZIE pentru toți românii care au BULETIN. A fost semnat decretul prezidențial
DECIZIE pentru toți românii care au BULETIN. A fost semnat decretul prezidențial
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cum îți dai seama că mașina ta este urmărită prin GPS?
Cum îți dai seama că mașina ta este urmărită prin GPS?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×